Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Gospodăriile au înregistrat venituri şi economii mai mari
Creşterea economică de 4,9% din primele nouă luni ale anului, cea mai mare din UE, s-a simţit şi în buzunarele românilor, atât în ceea ce priveşte creşterea veniturilor, cât şi a economiilor, după cum a spus ministrul finanţelor publice, Anca Dragu. Potrivit datelor prezentate de ministrul de resort, veniturile lunare ale gospodăriilor au crescut, la şase luni, cu 12%, iar economiile cu 430 de lei lunar.



.jpg)