Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Grecia, somată să adopte noi măsuri de austeritate
Grecia trebuie să adopte noi măsuri de austeritate înainte de a beneficia de vreun ajutor financiar din partea Uniunii Europene (UE), a declarat ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble. Sprijinul UE ar putea fi pus sub semnul îndoielii dacă Atena nu acceptă măsuri suplimentare pentru a ieşi din criza financiară, a afirmat Schäuble pentru publicaţia "Bild". "Faptul că nici Uniunea Europeană şi nici Guvernul german nu au luat vreo decizie (asupra ajutorului destinat Greciei - n.r.) reprezintă un semn că răspunsul ar putea fi pozitiv, dar şi negativ. Răspunsul depinde de alegerea Greciei, dacă Atena adoptă în anii care vin o politică economică strictă", a adăugat el. Premierul elen a cerut vineri activarea mecanismului de sprijin financiar în valoare de până la 45 miliarde de euro stabilit de statele UE şi de Fondul Monetar Internaţional pentru a ajuta statul elen să rezolve problemele legate de datorii.



.jpg)