Prin intermediul Organizaţiei de Management al Destinaţiei Turistice - Municipiul Tulcea, Dobrogea şi-a depus oficial candidatura pentru a obţine, în 2029, titlul de Regiune gastronomică a Europei, distincţie
Grecii fac economie la electricitate prin înlocuirea masivă a electrocasnicelor vechi
Un program guvernamental de înlocuire a electrocasnicelor vechi cu altele noi îi va aduce Greciei o reducere semnificativă a facturii naţionale la electricitate şi o scădere a nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră cu mii de tone. Programul, care permite oamenilor să schimbe până la două aparate de aer condiţionat cu altele noi, eficiente energetic, a condus la scoaterea din uz a 141.323 de aparate vechi, cu un consum ridicat de energie. Numărul acesta a depăşit de trei ori ţinta iniţială, a anunţat Ministerul grec pentru Dezvoltare. Guvernul se aşteaptă la o economie de energie de 53 gigawaţi oră în fiecare an, prin acest program, şi la o reducere a emisiilor de carbon ale ţării cu până la 47.000 de tone. Programul Greciei a fost finanţat cu o sumă de 47 de milioane de euro provenită din fondurile europene şi naţionale.


