Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Grecii se tem că noul acord european le limitează suveranitatea
Majoritatea grecilor au avut o reacţie negativă la noul acord european de susţinere financiară a Greciei, întrucât consideră că va afecta suveranitatea ţării, potrivit unui sondaj citat de Reuters.
Astfel, 60% dintre persoanele intervievate cred că acordul va avea un efect negativ. Sondajul, publicat de ziarul "To Vima", a fost efectuat imediat după acordul liderilor din zona euro de acordare a unui nou sprijin financiar de 130 miliarde de euro Greciei. Datoriile totale ale Greciei, de peste 350 miliarde de euro, vor atinge la sfârşitul acestui an 160% din PIB, potrivit estimărilor. Circa jumătate dintre participanţii la sondaj consideră că acordul semnat la Bruxelles reprezintă o lovitură pentru suveranitatea Greciei, întrucât conferă UE şi FMI un control mai mare asupra economiei ţării. Numai 36% dintre cele 1.009 de persoane intervievate au spus că acordul este un factor pozitiv.



.jpg)