Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Grevă generală a transportatorilor, pe 1 iunie
Transportatorii pe calea ferată, angajaţii de la Metrorex, RATB şi Tarom vor intra marţi, 1 iunie, în grevă generală de o zi, în semn de solidaritate cu profesorii şi celelalte categorii profesionale, a declarat preşedintele Convenţiei Naţionale a Transportatorilor din România, Ion Rădoi. "În momentul în care Guvernul decide, printr-un act normativ, diminuarea salariilor, din punct de vedere legal putem declanşa greva, deoarece contractele colective de muncă au fost încălcate şi denunţate unilateral", a afirmat Rădoi. De asemenea, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a anunţat că va respecta calendarul acţiunilor de protest hotărât de confederaţiile sindicale şi va intra în grevă generală pe data de 31 mai, informează un comunicat al SNFP. Totodată, SNFP critică măsurile de diminuare a salariilor angajaţilor din administraţia publică, funcţionarilor publici şi personalului contractual, în favoarea "menţinerii unui stat captiv de către acoliţii politici".