Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Grevă împotriva unei noi legi a muncii în Grecia
O grevă generală a paralizat joi Grecia, sindicatele protestând faţă de o lege care încurajează o mai mare flexibilitate pe piaţa muncii, transmite AFP. Funcţionarii, angajaţii din spitale, profesorii, docherii s-au alăturat protestului. Una dintre prevederile legii care îi nemulțumesc este aceea că angajaţii vor fi autorizaţi să lucreze pentru mai mulţi angajatori. Premierul Kyriakos Mitsotakis vrea să reducă rata şomajului, de la 10,8% în prezent la 8% în 2027. (C. Z.)



.jpg)