Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Guvernul a achitat 30% din datorii
Guvernul a achitat deja 30% din datoria de 2,1 miliarde de euro către agenţii economici, pentru facturi restante şi lucrări recepţionate şi nefacturate, iar programul de achitare a datoriilor va continua. „Este vorba de o datorie de 2,1 miliarde de euro, din care am achitat deja 30%. Am achitat 30% din valoarea datoriilor restante. Este un efort bugetar important, dar ne-am dat seama că, dacă nu luăm acum această măsură, statul devine principalul factor de blocare al economiei româneştişi de afectare a activităţilor întreprinderilor mici şi mijlocii. Aşa cum am spus, acest program de achitare a datoriilor va continua, fiind o prioritate a Guvernului pe care îl reprezint“, a declarat premierul Emil Boc.



.jpg)