Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflației va scădea semnificativ în trimestrul al treilea din 2026, ca urmare a atenuării efectelor care au dus la creşterea din prima parte a
Guvernul analizează posibilitatea majorării salariului minim
Posibilitatea majorării în acest an a salariului minim pe economie va fi discutată săptămâna viitoare cu prilejul întâlnirilor ce vor avea loc între patronate, sindicate şi reprezentanţii Guvernului, a afirmat, vineri, premierul Emil Boc, la Palatul Victoria.
Întrebat dacă există posibilitatea ca din acest an să fie majorat salariul minim pe economie la cererea sindicatelor, Boc a confirmat că a existat o discuţie în acest sens, dar decizia trebuie luată împreună cu patronatele. "A fost o discuţie pe care am purtat-o, dar trebuie ca această decizie să fie luată împreună cu patronatele, motiv pentru care, săptămâna viitoare, ne vom întâlni inclusiv pe această temă", a spus Boc.



.jpg)