Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Guvernul anunţă măsuri de sprijinire a tinerilor întreprinzători
Premierul Emil Boc a declarat că Guvernul va promova, în septembrie, o serie de măsuri pentru susţinerea activităţii economice, printre care menţinerea neimpozitării profitului reinvestit şi sprijinirea tinerilor întreprinzători. "În septembrie vom promova măsuri care vor susţine activitatea economică. Printre ele, menţinerea neimpozitării profitului reinvestit, dar şi legea care vizează sprijinirea tinerilor întreprinzători, care vor beneficia de un suport suplimentar din partea statului, şi modificarea plafoanelor de ajutor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Astfel, firmele care angajează şomeri şi care aduc investiţii pot beneficia de ajutoare de stat, dar cu un plafon mai jos decât în momentul de faţă", a afirmat premierul.



.jpg)