Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Guvernul britanic şi-a cerut scuze de la victimele talidomidei
Guvernul britanic şi-a cerut, joi, scuze în Parlament de la victimele talidomidei, medicament administrat în anii ’50 ai secolului trecut pentru a diminua greţurile provocate de sarcină, dar care provoacă malformaţii la făt, transmite agenţia Efe. Într-o declaraţie făcută în Camera Comunelor, ministrul adjunct al Sănătăţii, Mike O’Brien, a afirmat că guvernul doreşte să-şi exprime „cele mai sincere regrete“ faţă de toţi cei care au suferit efectele devastatoare ale medicamentului (Thalidomide), pus în vânzare în 1956 şi interzis în 1961, după descoperirea problemelor pe care le cauza. În acelaşi timp, O’Brien a confirmat faptul că guvernul britanic va aloca 20 milioane de lire (22,4 milioane de euro) către Thalidomide Trust, o organizaţie care ajută 466 de victime. Conceput împotriva stărilor de vomă, pentru femeile gravide, talidomida a fost vândut în peste 40 de ţări până la retragerea sa din farmacii în 1961. Aproximativ 10 mii de copii din întreaga lume s-au născut fără braţe sau fără picioare, sau cu membrele atrofiate, după ce mamele lor au luat acest medicament pe perioada sarcinii.