Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Guvernul nu va recalcula toate pensiile militare
Guvernul nu va recalcula din nou toate pensiile speciale, în condiţiile în care peste 90% dintre pensionarii militari au câştigat în urma acestui proces, ci va căuta o „soluţie echitabilă“ în cazuri punctuale, pentru acei pensionari care au avut de pierdut, a declarat premierul Victor Ponta. „Nu se pune problema să luăm iarăşi toate pensiile militare, să începem să le recalculăm, să stârnim vreo panică în cei peste 160 de mii beneficiari. Dacă există probleme punctuale, acestea se rezolvă fie - dacă e vorba de probleme administrative - doar pentru acele zone în care s-au descoperit probleme, dacă este vorba cumva de probleme care au şi incidenţă juridică, sunt instituţiile statului care cercetează. Dar mesajul meu este foarte clar: nu se pune problema în acest moment şi nici în viitor să luăm de la capăt toate pensiile militare“, a spus prim-ministrul, cu ocazia prezentării raportului de activitate pe 2012 al Ministerului Apărării Naţionale. Şeful Guvernului a subliniat, în acest context, că „peste 90% dintre pensionarii militari au avut de câştigat în urma procesului anterior de recalculare a pensiilor, iar restul a avut de pierdut“, adăugând că, „pentru această ultimă categorie, Guvernul va căuta o soluţie echitabilă pe termen mediu şi lung“.