Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Hillary Clinton, la Moscova
Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a salutat ieri noul start luat de relaţiile dintre Washington şi Moscova, în prima sa vizită în această calitate în capitala rusă, dedicată în special obţinerii sprijinului Rusiei în dosarul nuclear iranian, informează AFP. Dna Clinton şi-a exprimat regretul că nu l-a putut însoţi pe preşedintele Barack Obama în luna iulie la Moscova, din cauza unei fracturi la cot. „Acum, şi cotul meu, şi relaţia noastră cu Rusia au luat un start nou, şi facem progrese, pentru care mă felicit“, a menţionat Hillary Clinton. Potrivit unui responsabil american, secretarul de stat va întreba Moscova „ce forme exacte de presiune este pregătită să exercite pentru a se alătura“ Washingtonului şi aliaţilor acestuia, „dacă Iranul nu îşi îndeplineşte obligaţiile“. Potrivit cotidianului „Kommersant“, care citează un consilier al preşedintelui Obama, Michael McFaul, dna Clinton va propune, de asemenea, Rusiei să participe la noul proiect de sistem antirachetă în Europa. „Am ajuns la concluzia că este necesar să renunţăm la vechile metode care au complicat cooperarea americano-rusă“, a declarat McFaul, precizând că SUA nu vor mai da lecţii de democraţie Rusiei.