Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflației va scădea semnificativ în trimestrul al treilea din 2026, ca urmare a atenuării efectelor care au dus la creşterea din prima parte a
Icoană a Sfântului Ilie, prezentată în premieră
O icoană pe sticlă din secolul al 19-lea, ce îl reprezintă pe Sfântul Proroc Ilie, este prezentată în premieră publicului într-un spaţiu special amenajat la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva, piesa fiind restaurată la mai bine de 35 de ani de la intrarea ei în inventarul instituţiei de cultură, conform declaraţiei lui Daniel Iancu, purtătorul de cuvânt al muzeului. Compoziţia picturii este dominată de cercul de culoare roşie ce simbolizează calea în care Sfântul Ilie poate fi observat în picioare într-un car de foc la care sunt înhămaţi doi cai. El este însoţit de un înger şi de Sfântul Proroc Elisei, ucenicul Sfântului Ilie.



.jpg)