Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Importantă donaţie de carte la Vâlcea
2.500 de volume din biblioteca personală a scriitorului Alexandru Mitru au fost transmise Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul” Vâlcea, prin bunăvoinţa lui Constantin Mateescu, scriitor de origine vâlceană.
Între cărţile donate se numără şi câteva unicate, cursuri imprimate la şapirografe, schiţele unor piese de teatru radiofonic, scenarii dactilografiate, precum şi câteva scrisori trimise de scriitor familiei, din diferite localităţi.



.jpg)