Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
În loc să consumăm, exportăm majoritatea produselor ecologice
Aproximativ 90% din produsele agricole ecologice româneşti sunt exportate, deoarece nu se vând pe piaţa locală din cauza preţurilor mai mari decât la produsele clasice, a declarat ministrul agriculturii Daniel Constantin. "Importăm foarte multe produse alimentare, pentru faptul că produsele româneşti nu ajung pe rafturi", a spus ministrul agriculturii, care a precizat că sunt o serie de produse de nişă care merg foarte bine la export. "În special producţia din agricultura ecologică merge mai mult la export. Aproximativ 90% din producţia respectivă nu se comercializează pe piaţa din România, din cauza preţului destul de mare", a afirmat Constantin. Ministrul a mai spus că producţia de legume din acest an este "poate puţin mai mică decât cea de anul trecut, din cauza secetei", dar că, în această toamnă, culturile de rapiţă, grâu şi orz "arată mult mai bine" decât cele din anul precedent, fiind ajutate de ploile din ultima perioadă.