Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Încă 12 localități au devenit stațiuni turistice de interes local
Comuna Ocna Şugatag (foto) din judeţul Maramureş a fost atestată ca staţiune turistică de interes naţional, iar alte 12 localităţi au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local, printr-o hotărâre de guvern adoptată în ședința de joi, 22 octombrie 2020.
„În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale şi, totodată, ţinând cont de potenţialul turistic, dar şi de resursele naturale şi antropice, comuna Ocna Şugatag (judeţul Maramureş) a fost atestată ca staţiune turistică de interes naţional, iar alte 12 localităţi, respectiv Anina (judeţul Caraş-Severin), Cavnic (judeţul Maramureş), Dorna-Arini (judeţul Suceava), Ghioroc (judeţul Arad), Gura Siriului (judeţul Buzău), Sadova (judeţul Suceava), Săcele (judeţul Braşov), Sânnicolau Mare (judeţul Timiş), Sighetu Marmaţiei (judeţul Maramureş), Ştei (judeţul Bihor), Tuluceşti (judeţul Galaţi), Vatra Moldoviţei (judeţul Suceava), cât şi zona turistică a comunei Borş (judeţul Bihor), au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local”, menţionează un comunicat al Ministerului Economiei.
Noul statut le va permite localităților respective să atragă mai ușor finanţări nerambursabile. De asemenea, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în aceste staţiuni va avea impact economic pozitiv şi va contribui la creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone, arată reprezentanţii ministerului, citați de Agerpres.
Până în prezent, în România sunt atestate 52 de staţiuni turistice de interes naţional şi 87 de interes local.
(Cristina Zamfirescu)