În al doilea trimestru al anului 2026, 5.300 de români și 3.200 de ucraineni au părăsit Spania, „exacerbând exodul acestor lucrători care are loc de ani de zile”, după cum scrie publicaţia spaniolă „El Economista”, care citează date ale Institutului Naţional de Statistică. Cauzele care stau la baza migraţiei în sens invers sunt de ordin economic, iar scumpirea serviciilor şi mai ales a locuinţelor cântăresc mult în decizia de părăsire a acestei ţări iberice.
Încă trei linii de autobuz în Bucureşti-Ilfov
Patru linii de autobuz, respectiv 124, 149, 642 şi 782, care au avut puţini călători până acum, au fost desfiinţate de la 1 ianuarie 2020, în schimb au intrat în funcţiune încă trei linii regionale, potrivit Societăţii de Transport Bucureşti.
Totodată, liniile regionale R413, R439BIS şi R440 nu vor mai fi operate de STB SA, ci au fost preluate de alt operator.
Autobuzele disponibilizate au fost redistribuite pe alte linii urbane şi regionale, mult mai solicitate de publicul călător. Toate abonamentele emise pentru aceste trei linii rămân valabile până la expirare, indiferent de operatorul care asigură transportul călătorilor, precizează reprezentanţii societăţii.
În ceea ce privește cele trei linii regionale nou introduse, acestea au următoarele trasee: linia R406 - între terminalele „Republica” şi „Căldăraru”, pe șos. Dudeşti-Pantelimon, șos. Gării Căţelu, șos. Pantelimon, rond Granitul, șos. Pantelimon, oraş Pantelimon, bd. Biruinţei, DNCB, Cernica, str. Decebal, DC 55, Căldăraru, șos. Independenţei, cu întoarcere în rondul de la limita administrativă, pe acelaşi traseu.
Linia R408 va funcţiona între terminalele „Complex Comercial Titan” şi „Manolache”, pe bd. Theodor Pallady, Autostrada A2, DC 13, Manolache, str. Căminului, cu întoarcere la intersecţia str. Căminului/str. Lungă, pe acelaşi traseu.
Linia R472 va funcţiona între terminalele „Complex Comercial Titan” și „Cernica”, pe bd. Th. Pallady, Autostrada A2, Cernica, DC 55, str. Decebal, cu întoarcere la intersecţia str. Decebal/str. Traian, pe acelaşi traseu.



.jpg)