Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Instituţiile publice vor avea ţinte obligatorii de cumpărături ecologice
▲ Planul de acţiune privind achiziţiile publice ecologice ar putea fi adoptat la începutul anului viitor, cu o întârziere de mai bine de 12 luni faţă de angajamentul luat în faţa Uniunii Europene ▲ Potrivit lui Florin Andrei, secretar general adjunct în Ministerul Mediului, a existat un proiect în acest sens care însă nu a mai fost promovat ▲ Documentul, care trebuie promovat prin hotărâre de guvern, va avea o anexă cuprinzând cele nouă tipuri de produse şi servicii pentru care vor fi stabilite cote voluntare sau ţinte obligatorii pentru cumpărături ecologice în totalul achiziţiilor publice făcute de instituţii ▲
România nu are încă un plan naţional de acţiune privind achiziţiile publice ecologice, deşi se angajase în faţa Uniunii Europene că va avea o strategie în acest domeniu până la finalul anului trecut, a declarat Florin Andrei, secretar general adjunct în Ministerul Mediului, citat de agenţia „NewsIn“. „Un plan de acţiune în acest sens fusese finalizat anul trecut, iar fostul ministru al Mediului, Attila Korodi, introdusese o notă privind necesitatea adoptării planului naţional de acţiune privind achiziţiile publice verzi. Însă acesta n-a fost promovat. Acum trebuie reluat procedeul, în acest an ori la începutul anului viitor“, a mai spus reprezentantul Ministerului Mediului, adăugând că decizia are nevoie de avize de la toate ministerele. Documentul - care trebuie promovat prin hotărâre de guvern - va avea o anexă cuprinzând cele nouă tipuri de produse şi servicii pentru care vor fi stabilite cote voluntare sau ţinte obligatorii pentru cumpărături ecologice în totalul achiziţiilor publice făcute de instituţii. România stabilise, în proiectul finalizat anterior, ţinte voluntare pentru acest an pentru energie şi electricitate, alimente şi băuturi ecologice, echipamente IT, produse şi servicii pentru curăţenie, lucrări în construcţii, mobilă, hârtie, autobuze şi servicii pentru autobuze, iar din 2010, pentru o parte din aceste produse şi servicii, fuseseră impuse şi ţinte obligatorii. Pentru mijloace de transport şi automobile nu au fost stabilite încă asemenea ţinte. „Cunoaştem reticenţa achizitorilor în ce priveşte introducerea de criterii ecologice în caietul de sarcini. E mai lejer pentru aceştia să facă achiziţii ca până acum, deoarece criteriile vor trebui justificate în cazul unor controale de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) sau Curtea de Conturi. Iar câtă vreme nu există o strategie naţională în acest sens şi nici o reglementare de la Uniunea Europeană, ei preferă să lase lucrurile aşa cum sunt“, a mai spus oficialul Ministerului Mediului. Deşi sunt mai scumpe, pe termen lung produsele ecologice se dovedesc mai eficiente din punct de vedere economic pentru autorităţi, nu doar mai sănătoase pentru mediu, a completat Andrei. „Nefiind o cerere mare pentru aceste produse, în prezent şi costul acestora este mai mare pentru ca producătorii să-şi acopere costurile de producţie care sunt mai ridicate. Însă în momentul când (cererea) va exista, produsele se vor ieftini“, a mai spus secretarul general adjunct din Ministerul Mediului. Andrei a afirmat că în prezent există doar o recomandare a UE privind achiziţiile publice ecologice, care lasă stabilirea cotelor la latitudinea statelor membre, dar care ar putea fi urmată de un regulament cu procente clare impuse pentru achiziţiile verzi în totalul achiziţiilor publice la nivel naţional.. În comunicarea Comisiei Europene către Consiliul şi Parlamentul European „Achiziţii publice pentru un mediu mai bun“, a fost propusă o ţintă politică voluntară de 50% achiziţii ecologice care să fie atinsă de statele membre până în anul 2010.