Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Întârzieri de sute de minute ale trenurilor, în toată ţara
Compania Naţională de Căi Ferate (CFR) a anunţat că, la nivel naţional, trenurile circulă cu limitare de viteză, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului, şi ajung la destinaţie cu întârzieri între 40 şi 200 de minute, în cazul trenurilor internaţionale întârzierile putând fi de până la 400 de minute. La plecarea din Gara de Nord, trenurile pot înregistra întârzieri de 30-145 de minute, în funcţie de minutele de întârziere acumulate de trenurile pereche la sosire în Bucureşti Nord. Reprezentanţii CFR SA precizează că nu există linii închise, dar viteza trenurilor, care circulă pe raza judeţelor afectate de avertizarea cu cod portocaliu, a fost adaptată la condiţiile meteo de ninsori abundente şi viscol. Până la ora 11.30, în Gara de Nord din Capitală, cinci trenuri au ajuns cu întârziere, iar alte cinci au înregistrat întârzieri la plecare.