În România, locuinţele sociale au o pondere de doar 0,17% din fondul locativ naţional. Din acest punct de vedere, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană. În Europa Centrală şi de Est, ponderea
Irlandezii, presaţi să accepte Tratatul de la Lisabona
Liderii din Uniunea Europeană s-au reunit la Bruxelles, pentru a susţine un al doilea mandat pentru José Manuel Barroso la conducerea Comisiei Europene şi pentru a acorda Irlandei asigurările necesare în vederea organizării unui nou referendum asupra Tratatului de la Lisabona. Pentru a avea toate şansele de a obţine un „da“ de la irlandezi, liderii europeni doresc să îi asigure la acest summit, într-un document constrângător juridic, că tratatul nu le va afecta neutralitatea militară sau interzicerea avortului. Pe lângă opoziţia Irlandei, şi slăbiciunea premierului Gordon Brown în Marea Britanie favorizează euroscepticii, care ar putea pune sub semnul întrebării ratificarea tratatului, iar în Cehia, euroscepticul preşedinte Vaclav Klaus ar putea întârzia şi mai mult semnarea textului, necesară pentru ratificare. Pentru a intra în vigoare, tratatul trebuie ratificat de toţi membrii Uniunii Europene.



