Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Lacul Bicaz va fi ecologizat
Mai multe instituţii publice din judeţul Neamţ se vor implica într o acţiune comună de ecologizare a lacului de acumulare „Izvorul Muntelui” Bicaz, după ce viiturile produse la sfârşitul lunii iunie au adus pe luciul apei zeci de tone de pet-uri şi lemne. Decizia a fost luată, luni, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, potrivit Biroului de presă al Prefecturii.
Conducerea Hidroelectrica susţinea în urmă cu o săptămână că pe lacul de acumulare „Izvorul Muntelui” se află circa 250 de tone de deşeuri aduse de viiturile produse în perioada 20 iunie - 1 iulie 2018.



.jpg)