Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Lanţ uman de 120 km, în Germania
Zeci de mii de persoane şi-au strâns, sâmbătă, mâinile pentru a forma un lanţ uman de 120 de kilometri în nordul Germaniei, care a acoperit distanţa între Brunsbuttel şi Krummel, două centrale nucleare germane în prezent nefuncţionale, pentru a comemora catastrofa nucleară de la Cernobâl. În timp ce poliţia germană a spus că la eveniment au participat zeci de mii de oameni, organizatorii au dat asigurări că cel puţin 120 mii de cetăţeni au luat parte la protest. Activiştii au pus la cale un adevărat dispozitiv de trenuri speciale şi sute de autobuze. Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că circa 400 de agenţi au asigurat securitatea protestului. În acelaşi timp, în sudul Germaniei, peste 8 mii de oameni au participat la o manifestaţie paşnică de protest în faţa centralei nucleare din Biblis, cea mai veche din Germania, solicitând închiderea imediată a acesteia.



.jpg)