Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Leul a ajuns la cel mai bun nivel din ultimele două luni
Moneda naţională continuă aprecierea faţă de cea europeană, cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) pentru ieri coborând cu 0,92 bani, la 4,2392 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele două luni.
Banca centrală a anunţat un curs de schimb inferior la 29 ianuarie, când referinţa s-a situat la 4,2314 lei/euro. Leul s-a depreciat însă în raport cu dolarul american, astfel că rata publicată de BNR a fost de 3,1676 lei/dolar, cu 5,21 bani peste cursul de vineri, de 3,1676 lei/dolar. „Valutele din regiune continuă să se deprecieze, iar leul şi-a temperat uşor ritmul de apreciere faţă de euro. Este o bancă locală care vinde valută, în piaţă existând speculaţii potrivit cărora BNR ar fi intervenit indirect în favoarea leului“, a afirmat dealerul unei bănci. Leul este singura valută din regiune care s-a apreciat ieri faţă de euro, pe fondul ofertei de valută din partea băncilor locale.



.jpg)