Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Leul s-a depreciat în raport cu euro
Leul s-a depreciat, luni, cu 0,33 la sută faţă de euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,2668 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 1,45 bani comparativ cu vineri, când euro a fost cotat la 4,2523 lei.
Dolarul american a câştigat teren în faţa monedei naţionale, BNR stabilind luni un curs de 3,2588 lei, în creştere cu 2,19 bani (0,67 la sută), comparativ cu valoarea de 3,2369 lei, consemnată în şedinţa precedentă. Gramul de aur a fost cotat luni la 134,1064 lei, în creştere cu 74,29 bani (0,55 la sută) comparativ cu 133,3635 lei, valoarea stabilită vineri.



.jpg)