În România, locuinţele sociale au o pondere de doar 0,17% din fondul locativ naţional. Din acest punct de vedere, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană. În Europa Centrală şi de Est, ponderea
Leul se depreciază
Cursul de referinţă afişat ieri de BNR a crescut cu 0,41 bani, la 4,1874 lei/euro, un nou maxim al ultimelor patru luni. O paritate superioară a fost publicată de banca centrală la 5 ianuarie, când euro a fost cotat la 4,2077 lei. În sesiunea de joi BNR a anunţat un curs de 4,1833 lei/euro.
Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, astfel că referinţa a urcat cu 0,92 bani, la 3,2851 lei/ dolar, cel mai ridicat nivel din 18 martie 2009. La acea dată, BNR a stabilit un curs de 3,2883 unităţi. Piaţa locală a reacţionat la prăbuşirea bursei americane cu 9% în ultimele două ore ale şedinţei de joi, afectată de o posibilă eroare a sistemului, dar şi la programul autorităţilor de reducere a cheltuielilor, unii jucători găsind favorabile aceste măsuri. Economistul ING Vlad Muscalu consideră că măsurile autorităţilor sunt semnificativ mai bune faţă de majorarea taxelor.



