Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Liderul de la Tiraspol, primit „ca egal“ la Moscova
Liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, a avut joi o întrevedere la Moscova cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în cursul căreia au fost discutate chestiuni ce ţin de „optimizarea procesului de negocieri. Smirnov a declarat ulterior, în cadrul unei conferinţe de presă în capitala Rusiei, că în cadrul întrevederii cu şeful diplomaţiei ruse „a fost confirmat clar încă o dată că poziţia Federaţiei Ruse se bazează pe dialogul între două părţi egale“. El a mai declarat că Transnistria este pregătită pentru desfăşurarea de negocieri cu Chişinăul, dar doar pe teritoriul controlat de autorităţile de la Tiraspol. Argumentându-şi poziţia, Smirnov a spus că negocierile trebuie să se desfăşoare „acolo unde au fost omorâţi oameni“. „Nu noi am atacat Basarabia şi Chişinăul, nu am călcat în picioare, nu am omorât, noi ne-am apărat“, a comentat el.
Smirnov a mai declarat că reglementarea conflictului transnistrean nu se va produce în curând. În altă ordine de idei, el a anunţat că autorităţile transnistrene nu le vor interzice cetăţenilor moldoveni din stânga Nistrului să participe la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, dar a menţionat că Tiraspolul nu a primit nici o solicitare din partea Chişinăului în privinţa deschiderii secţiilor de votare în stânga Nistrului. Smirnov a mai anunţat că circa 125.000 din totalul de 550.000 de cetăţeni transnistreni deţin şi cetăţenia Federaţiei Ruse, iar în viitorul apropiat încă 40.000 ar putea obţine cetăţenia rusă. Potrivit agenţiilor ruse de ştiri, Smirnov se află la Moscova pentru a se întâlni cu mai mulţi demnitari ruşi. Deocamdată nu se ştie dacă acesta s-a mai întâlnit cu cineva, cu excepţia lui Lavrov. Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova nu a anunţat deocamdată nimic despre o întrevedere Lavrov-Smirnov.