Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Los Angeles ar putea raţionaliza apa
Cea mai mare companie de furnizare a apei din Statele Unite, care aprovizionează un număr de 3,8 milioane de locuinţe şi companii din Los Angeles, a anunţat că intenţionează să raţionalizeze consumul de apă. Este pentru prima oară în aproape două decenii când se ia o astfel de decizie, pe fondul unei secete accentuate care afectează de trei ani regiunea. Potrivit planului, compania va fixa alocaţii lunare de consum, iar cei care le depăşesc, vor plăti dublu. Documentul va fi adoptat oficial luna viitoare şi, dacă va primi avizul primăriei, ar putea intra în vigoare din luna mai. O astfel de raţionalizare a fost impusă şi în martie 1991, în timpul ultimei secete grave care a afectat statul California. Odată cu restricţiile impuse clienţilor va fi limitat şi consumul de apă pentru stropitul spaţiilor verzi. Şi alte oraşe californiene analizează măsuri similare.