Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Medvedev îl critică pe Putin pentru criza economică
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a criticat guvernul condus de premierul Vladimir Putin, apreciind că executivul s-a mişcat prea încet în ceea ce priveşte aplicarea de măsuri pentru combaterea efectelor crizei economice, informau, duminică, agenţiile de presă ruse, preluate de Reuters. Potrivit preşedintelui Medvedev, planurile anunţate de Rusia în urmă cu 3 luni au fost respectate numai în proporţie de 30%. „Multe aspecte au fost implementate încet, în mod nejustificat“, informează ITAR-TASS. Declaraţiile preşedintelui rus sunt neobişnuite, apreciază Reuters, de vreme ce acesta se laudă frecvent cu bunele relaţii pe care le are cu fostul preşedinte şi actual premier, Vladimir Putin. Cu toate acestea, Rusia a fost afectată serios de criză, nivelul bursei de valori scăzând la 70% anul trecut, rubla pierzând 17 procente în faţa dolarului şi monedei europene, preţurile la export scăzând, iar multe companii recurgând la disponibilizări. Important lider terorist, capturat în Irak Forţele de securitate irakiene l-au capturat pe Sayer Kadhim Abid al-Suraiwi, şeful grupului de insurgenţi suniţi Ansar al-Suna, responsabil de numeroase atentate cu bombe, a anunţat, la Bagdad, un purtător de cuvânt al serviciilor de securitate, Kasim al Musawi, citat de Reuters. El a fost arestat în decembrie, în vestul capitalei irakiene, dar capturarea sa a fost ţinută secretă de anchetatori, care au vrut să stabilească acţiunile, ramificaţiile şi contactele grupului pe care îl conducea, potrivit oficialului irakian. Suraiwi a recunoscut că a beneficiat de sprijinul mai multor oameni politici irakieni. „Aceşti politicieni sunt în continuare în Irak, unii dintre ei participă - din nefericire - la procesul politic“, a spus Musawi, care a evitat să le divulge numele atât timp cât ancheta nu este încă terminată. Liderul insurgent capturat este la originea mai multor atentate cu bombe şi asasinate comise între 2006-2008. El este responsabil în special de un atentat cu maşină-capcană comis într-o piaţă agroalimentară aglomerată din nord-vestul Bagdadului, în cartierul şiit Al-Huria, soldat cu zeci de morţi, în 18 iunie 2008. Tragedie cu 260 de dispăruţi în Indonezia Peste 260 de persoane sunt date dispărute în urma naufragiului unui feribot indonezian, duminică, în largul insulei Sulawesi, a declarat o sursă oficială. „Un feribot cu peste 250 de pasageri la bord, 17 membri ai echipajului şi căpitanul s-a scufundat şi 4 supravieţuitori au fost găsiţi. Mijloace de căutare şi salvare au fost trimise în zonă“, a precizat un oficial din domeniul securităţii maritime indoneziene. Condiţiile meteorologice erau dificile, marea fiind agitată. Autorităţile maritime au pierdut contactul cu feribotul duminică, în timp ce acesta se afla la 50 de kilometri în largul coastei localităţii Majene, în vestul insulei Sulawesi.