Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Albania încearcă să potolească naţionalismul kosovar
Preşedintele Albaniei, Bamir Topi, aflat joi în vizită la Pristina, a chemat ţările din regiune să facă tot posibilul pentru a preveni ca Balcanii de Vest să continue să fie scena conflictelor interetnice şi să depună eforturi în direcţia integrării euro-atlantice şi a unui viitor european comun. Aceasta este a doua vizită a lui Topi în Kosovo, după aproape un an, dar prima de la proclamarea unilaterală a independenţei acestui teritoriu din sudul Serbiei, cu populaţie majoritară formată din etnici albanezi. „Realitatea independenţei Kosovo este ireversibilă“, a declarat Bamir Topi, după întâlnirea cu preşedintele Kosovo, Fatmir Sejdiu. Topi l-a asigurat pe Sejdiu că Albania va continua să construiască relaţii intense în domeniile politic, instituţional şi economic, amintind totodată de un acord cu privire la libera trecere a frontierelor dintre Albania şi Kosovo. Referitor la incidentele recente din nordul Kosovo, preşedintele Albaniei a afirmat că acestea au „un fundament ultranaţionalist“ ale cărui „origini sunt clare“. Şeful Al-Qaeda din Pakistan a fost ucis Şeful operaţiunilor Al-Qaeda în Pakistan şi adjunctul său au fost ucişi în cursul săptămânii trecute, a indicat - joi - un responsabil american în antiterorism, sub acoperirea anonimatului. Cei doi terorişti - kenyanul Oussama al-Kini, considerat şeful operaţiunilor Al-Qaeda în Pakistan, şi locotenentul său, Sheikh Ahmed Salim Swedan - figurau amândoi pe lista persoanelor cele mai căutate de FBI din cauza implicării lor în atentatele împotriva ambasadelor americane în Africa, în 1998. Oussama al-Kini era suspectat şi că ar fi organizat atentatul cu maşină-capcană care a vizat hotelul Marriott din Islamabad în 20 septembrie 2008, soldat cu 60 de morţi. SUA: Obama promite masive reduceri de impozite Preşedintele ales al SUA, Barack Obama, a promis joi o reducere a impozitelor de 1.000 de dolari pentru 95% dintre familiile americane în cadrul planului său de relansare a economiei. Totodată, noul lider de la Casa Albă a promis dublarea producţiei de energii alternative în decurs de 3 ani şi ameliorarea eficacităţii energetice pentru 2 milioane de locuinţe. „Pentru a favoriza crearea unei economii (bazate pe) energie proprie, vom dubla producţia de energie alternativă în următorii trei ani“, a declarat Barack Obama, într-un discurs rostit la Universitatea „George Mason“, din Fairfax (Virginia, est), în cadrul căruia preşedintele american ales a prezentat componente ale vastului plan de relansare economică şi care ar urma să ajungă 775 de miliarde de dolari. Propunerile lui Obama sunt însă criticate chiar de membrii propriului partid.