Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Moldova: Zinaida Greceanâi, propusă ca premier
Preşedintele moldovean Vladimir Voronin a prezentat, în şedinţa de ieri a Parlamentului de la Chişinău, candidatura prim-vicepremierului Zinaida Greceanîi pentru funcţia de premier, funcţie rămasă vacantă după demisia de acum două zile a lui Vasile Tarlev. Candidatura vicepremierului a fost anunţată joi de şeful statului moldovean în cadrul consultărilor avute cu grupurile parlamentare. Pentru a fi aprobată, propunerea preşedintelui Voronin, pentru noul premier, a trebuit să obţină votul majorităţii deputaţilor din Parlament. Partidul Comuniştilor dispune de 55 din cele 101 de locuri ale Parlamentului de la Chişinău, ceea ce înseamnă că noul premier va fi votat fără probleme de Legislativul de la Chişinău. Zinaida Greceanîi (52 de ani) ar urma să devină astfel prima femeie premier din Republica Moldova. Ea s-a născut în regiunea Tomsk din Federaţia Rusă. Părinţii ei provin dintr-un sat basarabean, de unde au fost deportaţi de regimul comunist într-un lagăr din Siberia. Este economist de specialitate. În 2002, a fost numită ministru al Finanţelor. Zinaida Greceanîi este cea care, pe durata anului 2006, a reprezentat Chişinăul la negocierile cu concernul rus Gazprom privind preţul la gazele livrate în Republica Moldova. Bin Laden cheamă palestinienii la jihad Postul de televiziune Al-Jazira a difuzat fragmente dintr-o nouă înregistrare audio atribuită lui Osama Ben Laden în care liderul Al-Qaeda s-a dezlănţuit împotriva negocierilor dintre palestinieni şi israelieni, subliniind că singura cale pentru eliberarea palestinienilor este declanşarea războiului sfânt. În fragmentele difuzate de televiziunea cu sediul în Qatar, Ben Laden precizează că „Palestina nu poate fi recucerită prin negocieri şi dialog, ci prin forţa armelor“. Teroristul le-a cerut palestinienilor care nu pot lupta „pe tărâmul Al-Quds“ - referire la Ierusalim - să se alăture organizaţiei sale în „războiul sfânt din Irak“. „Cel mai apropiat front al jihadului prin care îi putem susţine pe cetăţenii din Palestina este câmpul de luptă din Irak“, a spus Ben Laden. Belgia are, în sfârşit, un premier După mai bine de nouă luni în care la Bruxelles nu a existat un guvern, regele Albert l-a numit pe creştin-democratul flamand Yves Leterme în funcţia de premier. Noul Guvern va fi format dintr-o coaliţie de cinci partide, două flamande şi trei valone. Membrii Executivului vor depune jurământul în cursul zilei. Născut dintr-un tată valon şi o mamă flamandă, Yves Leterme, acum în vârstă de 47 de ani, vorbeşte perfect şi franceza şi olandeza. Deşi se defineşte ca fiind flamand, Leterme este un fan declarat al echipei de fotbal francofone Standard Liege. El are însă probleme de imagine mai ales printre belgienii francofoni, din cauza gafelor repetate. Spre exemplu, Leterme a acuzat valonii că sunt incapabili intelectual să înveţe olandeza. El a mai declarat că valonii şi flamanzii nu mai în comun decât regele, berea şi echipa naţională de fotbal. La câştigarea alegerilor, pe 10 iunie 2007, el s-a înconjurat doar de steaguri flamande.