Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Turcia: partidul de guvernământ ar putea fi scos în afara legii
Premierul Turciei, Recep Taip Erdogan, a declarat că propunerea procurorului-şef al ţării de a scoate în afara legii partidul de guvernământ, Partidul Dezvoltării şi Dreptăţii, pe scurt AK, ar încălca voinţa naţiunii. Reacţia lui Erdogan are loc după ce procurorul s-a adresat Curţii Constituţionale, cerându-i acesteia să interzică Partidul AK (islamic), pe motiv că ar fi o ameninţare la adresa sistemului laic al ţării. „Nimeni nu poate descrie AK drept un partid cu o activitate anti-seculară. Guvernul nu va fi abătut de la drumul său“, a spus premierul. Procurorul-şef al ţării, Abdurrahman Yalcinkaya, este însă de altă părere. Constituţia laică a ţării nu permite nici un fel de influenţă religioasă asupra statului, iar procurorul consideră că acest principiu fundamental al ţării ar fi fost încălcat. De asemenea, procurorul a cerut Curţii Constituţionale să le interzică mai multor lideri politici ai AK, inclusiv premierului Recep Tayyip Erdogan, să mai ia parte la viaţa politică în următorii 5 ani. Se pare că iniţiativa procurorului ar putea fi în directă legătură cu recenta decizie a guvernului de a permite portul vălului islamic în universităţi. Unul dintre fruntaşii partidului de guvernământ, Dengir Mir Mehmet Firat, a respins această iniţiativă, afirmând că ar fi motivată politic. „Cei care tulbură climatul de încredere şi stabilitate în Turcia vor purta responsabilitatea în faţa istoriei“, a spus parlamentarul turc din partea partidului de guvernământ. Avioanele NATO ar putea survola Rusia, spre Afganistan Alianţa Nord-Atlantică (NATO) a anunţat că este aproape de a finaliza un acord privind folosirea teritoriului şi spaţiului aerian rus, în vederea susţinerii operaţiunilor militare din Afganistan. În acelaşi timp, diplomaţii occidentali au negat informaţiile potrivit cărora acest lucru ar implica un troc ce ar presupune lăsarea Ucrainei şi Georgiei în afara NATO. Încheierea acordului ar putea fi anunţată de Vladimir Putin cu prilejul summitului NATO ce va fi găzduit, luna viitoare, la Bucureşti. Reprezentanţii Alianţei au mai anunţat că ministrul apărării american, Robert Gates, şi secretarul de stat, dna Condoleezza Rice, vor vizita Moscova la începutul săptămânii pentru a discuta cu omologii ruşi pe marginea unor probleme precum apărarea antirachetă, controlul armelor convenţionale şi nucleare, cât şi cooperarea în Afganistan şi Iran. Israel: Raiduri cu noi victime, în Gaza Patru palestinieni au fost ucişi, ieri, iar alţi cinci, răniţi, în urma atacurilor israeliene în Fâşia Gaza. În prima operaţiune, care a vizat o zonă aflată la est de Gaza, trei militanţi ai Jihadului Islamic au fost răniţi, dintre care doi, grav, chiar în momentul în care se pregăteau să lanseze asupra teritoriului israelian mai multe rachete artizanale. În al doilea raid, care a avut loc în nordul oraşului, trei militanţi ai aceleiaşi organizaţii au fost ucişi. În nordul Fâşiei Gaza, trei palestinieni au fost răniţi de tirul unui tanc israelian. Unul dintre ei a murit la spital. Un reponsabil militar a confirmat raidurile israeliene, dar nu şi atacul cu vehicul blindat. El a precizat că asupra teritoriului israelian au fost lansate patru rachete, dar care nu au făcut victime.