Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Mâine se deschide Salonul de Carte, Presă şi Muzică
Muzeul Naţional de Istorie a României va găzdui, începând de mâine, cea de-a XV-a ediţie, aniversară, a Salonului de Carte, Presă şi Muzică Bucureşti.
Evenimentul reuneşte peste 100 de firme participante: edituri, importatori şi distribuitori de carte, fundaţii, societăţi şi institute culturale, instituţii de învăţământ superior, unităţi muzeale, reprezentanţi mass-media scrisă şi audio. Potrivit organizatorilor, şi la această ediţie accesul cititorilor va fi liber, editurile promiţând o diversitate a registrului tematic al cărţilor expuse (carte beletristică, ştiinţifică, tehnică, academică, didactică, universitară, economică, enciclopedică, critică, memorialistică, carte pentru copii) şi preţuri promoţionale.



.jpg)