Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Mii de falşi studenţi în Marea Britanie
Mii de imigranţi au reuşit să obţină vize de student pentru a locui şi munci ilegal în Marea Britanie, graţie unor instituţii de învăţământ dubioase, potrivit concluziilor unei comisii de deputaţi britanici, relatează AFP. „Instituţii false au făcut posibilă intrarea ilegală în regat a zeci de mii de străini“, a declarat preşedintele Comisiei pentru afaceri interne din Camera Comunelor, Keith Vaz, deplângând lipsa controalelor în domeniu. „Trebuie întreprinse acţiuni puternice împotriva indivizilor ale căror vize sunt expirate, pentru a exista siguranţa că ei părăsesc ţara, precum şi împotriva celor care au înfiinţat instituţii false pentru trafic cu vize“, a insistat deputatul laburist. Raportul pune la îndoială rigoarea inspecţiilor, subliniind faptul că serviciile de control al imigraţiei obişnuiesc să avertizeze dinainte instituţiile vizitate. Problema a apărut în acest an, după arestarea unui grup de studenţi pakistanezi în nord-vestul Angliei, în cadrul unei anchete antiteroriste. Studenţii nu au fost inculpaţi formal, dar Londra încearcă să expulzeze şapte dintre ei, consideraţi o ameninţare pentru securitatea ţării, şi doi pentru nereguli în legătură cu viza. Un raport al serviciilor de control al imigraţiei din 2007 sublinia „că există un număr necunoscut de instituţii private care oferă un învăţământ de proastă calitate celor care vor să intre sau să rămână în Regatul Unit cu statutul de student, lucrând în acelaşi timp ilegal“.