Acum 40 de ani, la 26 aprilie 1986, la unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernobîl s-a produs o explozie, în urma căreia s-au degajat în atmosferă nori de material radioactiv. Efectele au fost
Milano, sub nori grei de praf
Circulaţia rutieră a fost oprită complet, duminică, la Milano, din cauza smogului care acoperă oraşul de peste două săptămâni, măsura fiind adoptată de autorităţi pentru reducerea poluării. Circulaţia auto în capitala regiunii Lombardia a fost interzisă total, între orele 10.00 şi 18.00, forţele de ordine fiind împuternicite să supravegheze respectarea restricţiei. Sunt exceptate de la această măsură maşinile de poliţie şi de pompieri, ambulanţele, dar şi autoturismele preoţilor, jurnaliştilor sau ale celor care se căsătoresc în respectiva zi. Seria cea mai neagră a poluării aerului oraşului italian Milano a început la 11 ianuarie, cu nori, ceaţă, temperatură aproape de zero grade, şi smogul s-a acumulat. Din acel moment, avertizează specialiştii, pulberile fine nu au coborât niciodată sub pragul care ar trebui să protejeze sănătatea cetăţenilor.



.jpg)