Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Militarii se vor pensiona la 55 de ani
Plenul Senatului a aprobat în şedinţa de astăzi ca vârsta de pensionare a cadrelor militare să fie de 55 de ani.
Potrivit amendamentului votat de senatori, pentru cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statul special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, vârsta standard de pensionare este de 55 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. De asemenea, s-a aprobat ca stagiul minim de cotizare în specialitate să fie de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare - 25 de ani. În proiectul legii privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta standard de pensionare pentru aceste categorii era de 60 ani, stagiul minim de cotizare în specialitate - 20 de ani, iar stagiul complet de cotizare - 30 de ani.