Anul trecut, în România trăiau 3,46 milioane de persoane în sărăcie relativă, adică în gospodării al căror venit disponibil era sub 2.036 lei/lună de persoană, arată Institutul Naţional de Statistică
Ministerul Sănătăţii desfiinţează 577 de funcţii de conducere
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, ieri, că vor fi desfiinţate 577 de funcţii de conducere, respectiv de manageri interimari, din spitale, reducându-se astfel numărul acestora de la 2.069 la 1.492, măsură prin care se va face o economie de peste un milion de lei lunar.
„Avem o veste proastă pentru manageri: vom reduce numărul de directori cu 28%. Astfel, de la 2.069 de funcţii de conducere vom ajunge la 1.492, adică 577 vor pierde funcţiile“, a precizat ministrul Sănătăţii. El a spus că majoritatea acestor directori sunt interimari. În opinia lui, un spital trebuie să aibă un manager, un director financiar-contabil, un director medical, dacă este spital clinic, un director de cercetare-dezvoltare, iar dacă are un număr mai mare de paturi, atunci şi un director de îngrijiri.



.jpg)