Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al Uniunii Europene a aprobat aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Avantajele apartenenţei la acest spaţiu comunitar vor fi res
Model de previziune a vremii dezvoltat de Google
O inteligenţă artificială (AI) dezvoltată de Google este capabilă să prognozeze vremea pe o perioadă de 15 zile cu o acurateţe fără precedent, astfel multe vieţi putând fi salvate din cauza catastrofelor climatice devenite tot mai numeroase, informează AFP. Google susține că modelul GenCast a depăşit precizia prognozelor Centrului European de Prognoză Meteo pe Termen Mediu în peste 97% din cele 1.320 de dezastre climatice din 2019 testate cu cele două modele. Actualul model folosit de centrul european de previziuni meteorologice pe termen mediu realizează prognoze pentru 35 de ţări şi este considerat o referinţă mondială în materie de precizie.
Modelul Google, dezvoltat din 1979 până în 2018, pe baza mai multor date privind temperatura, viteza vântului şi presiunea atmosferică, poate să producă o prognoză pe 15 zile în doar opt minute, comparativ cu durata de câteva ore necesară acum centrului european. „Previzionările mai exacte ale riscurilor de condiţii meteorologice extreme pot ajuta autorităţile să protejeze mai multe vieţi, să evite pagube materiale importante şi să economisească bani”, au subliniat reprezentanţii Google.