Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Modificări pentru românii care vin din Spania
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis eliminarea Regatului Spaniei de pe lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România. Decizia CNSU a fost luată la câteva ore după ce Institutul Naţional de Sănătate Publică includea Spania pe lista ţărilor din zona galbenă, cu risc epidemiologic ridicat. Autorităţile au mai decis ca instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România din zonele de risc epidemiologic ridicat să se adopte prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza situaţiei emise de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor şi a propunerilor formulate de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Conform unui comunicat al CNSU, citat de Agerpres, la emiterea acestor decizii vor fi luate în considerare toate implicaţiile asupra sănătăţii publice şi vor fi analizate aspectele socio-economice generate de instituirea măsurii de carantinare.
Totodată, Institutul Național de Sănătate Publică a actualizat definiţiile de caz pentru SARS-CoV-2. Astfel, devine „caz suspect” orice persoană cu infecţie respiratorie acută cu debut brusc, cu cel puţin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei). De asemenea, se încadrează în noua definiție orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie, dar şi orice persoană cu infecţie respiratorie acută severă şi care necesită spitalizare peste noapte.
În cazul copiilor cu vârsta de până în 16 ani se suspectează infecţia cu SARS-CoV-2 dacă prezintă tulburări gastro-intestinale neasociate cu alimentaţia.
(Oana Nistor)