Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Moldovenii vor intra în spaţiul UE fără vize
Executivul Uniunii Europene va propune ridicarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii moldoveni, potrivit anunţului făcut vineri, la Bruxelles, de Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene. Decizia a fost luată în urma concluziilor din Raportul CE privind liberalizarea regimului de vize cu Republica Moldova, potrivit căruia Chişinăul îndeplineşte toate condiţionalităţile stabilite. „Mă bucur să pot anunţa astăzi că, după mari eforturi făcute de autorităţile moldovene în ultimii trei ani, raportul Comisiei privind liberalizarea regimului de vize, pe care l-am publicat în această dimineaţă, a ajuns la concluzia că Moldova respectă toate condiţionalităţile stabilite“, a subliniat Barroso. Oficialul european a mai spus că propunerea CE de ridicare a vizelor va fi valabilă doar pentru cetăţenii deţinători de paşaport biometric şi va fi prezentată după Summitul Parteneriatului Estic, care va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie la Vilnius. „Comisia va prezenta o propunere de ridicare a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii moldoveni cu paşaport biometric, ceea ce este un lucru bun pentru cetăţenii Republicii Moldova şi este un pas important pe calea spre UE“, a spus Barroso.