Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Noi angajări în sistemul de sănătate
Ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat ieri că speră să deblocheze circa 2.500 de posturi în sistemul sanitar, la nivel naţional, în urma unei noi evaluări făcute de FMI şi după finalizarea calculelor privind creşterea cheltuielilor salariale cu 8%. "Legea sănătăţii are o perioadă minimă de implementare de doi ani, între 2013 şi 2014. Problema deblocării posturilor nu este una care ţine de lege, ci de economia naţională şi de condiţionalităţile pe care le avem cu instituţiile financiare internaţionale. Am deblocat 500 de posturi, iar după ce se finalizează calculele cu creşterea cheltuielilor salariale de 8% şi după ce avem o nouă evaluare a FMI, vom reveni asupra acestei probleme, încercând să mai deblocăm un anumit număr de posturi. Sunt 45.000 de posturi vacante în sistemul de sănătate, dintre care 21.000 s-au vacantat după blocarea posturilor, în 2009. Nevoia strict necesară, acută este de 3.000 de posturi. Am deblocat până acum 500, sper să mai deblocăm 2.500", a explicat Vasile Cepoi.