Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Noi reguli pentru obţinerea permisului de rezidenţă în Italia
Italia va cere imigranţilor, cu începere din 30 ianuarie, plata unei noi taxe pentru eliberarea sau reînnoirea permiselor de rezidenţă, sumă care va oscila între 80 şi 200 de euro, în funcţie de durata şederii în această ţară. Suma de 80 de euro va trebui plătită de cei care vor cere permis de rezidenţă pentru o perioadă de trei luni până la un an; 100 de euro - de cei care vor solicita permis pentru un an sau doi; 200 de euro - de cei care vor dori permis de rezidenţă în Italia pentru o perioadă mai mare. Această sumă se adaugă celor 27,5 euro care se plăteau până acum pentru eliberarea permisului de rezidenţă electronic şi celor 30 de euro plătiţi ca taxă de timbru. Sunt scutiţi de această nouă taxă minorii, străinii care merg în Italia pentru a primi îngrijiri medicale, cei care solicită permisul din motive umanitare sau care solicită actualizarea sau conversiunea unui permis de rezidenţă ce încă îşi mai păstrează valabilitatea.