Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Nostalgia a reînviat Trabantul în Germania
Germanii sărbătoresc 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului ciocnind o cupă de vin spumant Rotkaeppchen, unul dintre brandurile est-germane care au trecut cu succes peste schimbările politice, şi aşteptând lansarea noului Trabant.
„Trabbi Group“, investitorii care au realizat noul Trabant şi l-au arătat recent publicului, este o companie de miniaturi auto, un tunner auto şi o companie de piese de schimb. Grupul a investit 2,2 mil. euro în proiectul Trabant şi se află în căutarea unor investitori pentru a trece la producţia de serie. Dacă Trabantul este un succes potenţial, alte câteva zeci de branduri est-germane au reuşit deja să se impună pe dificila piaţă a Germaniei. Nostalgia a fost motivul pentru care, în 2007, compania Herpa, un producător renumit de mini-modele auto, a fost prima ce a prezentat publicului un Trabant restilizat. Atât de puternică a fost reacţia, încât Herpa şi-a unit forţele cu IndiKar, un important tunner auto, şi cu IAV, un producător de piese, pentru a realiza un model cu totul nou. Proiectul de 2,2 mil. euro a fost coordonat de designerul Nils Poschwatta, care a renunţat la slujba de la Volkswagen pentru a se dedica maşinii în care, spune el, a învăţat să conducă acum 20 de ani.