Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Noul PNDR transmis spre aprobare Comisiei Europene
România a transmis în această săptămână Comisiei Europene varianta finală a noului Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, în vederea aprobării, potrivit unui anunţ al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). „România este printre primele state care transmite oficial la Comisia Europeană varianta finală a PNDR 2014-2020. Urmează să primim feedbackul de la Comisie, cu toate că l-am primit deja informal şi care spune că este un program bun“, a declarat domnul Daniel Constantin, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale. Acesta a mai precizat că din toamna acestui an ar putea fi depuse proiecte pe aproape toate măsurile din program, dacă se va primi aprobarea din partea CE. Documentul conţine 15 măsuri de finanţare şi o alocare totală de 9,85 miliarde de euro. Ministrul a menţionat că noul program are două măsuri noi care nu se regăsesc în actualul PNDR, respectiv acordarea unor compensaţii pentru proprietarii de păduri, dar şi pentru micii fermieri care îşi arendează terenurile în vederea comasării. (Oana Nistor)