Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
O treime din americani aparţin unei minorităţi
O treime din locuitorii Statelor Unite ale Americii aparţin unei minorităţi, cei mai numeroşi fiind hispanicii, potrivit datelor publicate, ieri, de Biroul de recensământ al SUA, informează AFP. În iulie 2008, minorităţile reprezentau 34% din populaţia americană, adică 104,6 milioane de persoane. Între 2007 şi 2008, procentul de locuitori aparţinând unei minorităţi etnice a crescut cu 2,3%, sporul fiind chiar mai mare, de 3,2%, în rândul hispanicilor. Numărul acestora a ajuns la 47 milioane de persoane, ceea ce înseamnă că unul din şase locuitori din SUA este de origine latino-americană. Reprezentanţii minorităţilor formează deja majoritatea în patru state americane: Hawaii (75%), California (58%), New Mexico (58%) şi Texas (53%), precum şi în districtul Columbia, care include capitala ţării, Washington (67%).