Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Obama şi Sarkozy vor participa la funeraliile preşedintelui polonez
Preşedintele american, Barack Obama, şi cel francez, Nicolas Sarkozy, vor asista, duminică, la funeraliile omologului lor polonez, Lech Kaczynski, şi ale soţiei sale, decedaţi într-un accident de avion în Rusia. "Sâmbătă seara, preşedintele Barack Obama va merge la Cracovia, în Polonia, pentru a asista la funeraliile oficiale ale preşedintelui Lech Kaczynski şi ale Primei Doamne Maria Kaczynska, duminică 18 aprilie", a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs. "Preşedintele va merge la Cracovia pentru a exprima profundele noastre condoleanţe unui aliat important şi de încredere şi susţinerea noastră faţă de poporul polonez, din partea americanilor", a adăugat el.
În cadrul conferinţei de la Washington, şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy a anunţat, de asemenea, că va asista, duminică, la funeraliile preşedintelui polonez, adăugând că în ziua respectivă toate drapelele Franţei de pe clădirile publice vor fi coborâte în bernă. Preşedintele Lech Kaczynski, soţia sa şi alte 94 de persoane au murit în catastrofa aeriană produsă sâmbătă în apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei.