Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Oficial ceh: „Grecia ar trebui să iasă din zona euro“
Grecia ar trebui să iasă din zona euro şi să-şi devalorizeze moneda naţională, dacă Uniunea Europeană nu va fi dispusă să acorde statului elen finanţare masivă, consideră guvernatorul băncii centrale a Cehiei, Miroslav Singer. Guvernatorul ceh a declarat că Europa ar trebui să se concentreze pe sprijinirea băncilor care au nevoie de recapitalizare şi pe probleme care pot fi rezolvate şi nu să acorde timp de câţiva ani toată atenţia Greciei, a cărei economie reprezintă doar 2% din cea europeană. "Dacă nu există voinţa de a oferi Greciei o sumă masivă de bani din fondurile structurale europene, nu văd nicio altă soluţie, afară de ieşirea ţării din zona euro şi o devalorizare masivă a noii monede greceşti", a spus oficialul ceh.



.jpg)