Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale“, la cea de a XX a ediţie
Au început înscrierile pentru cea de-a XX-a ediţie a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale“, faza judeţeană, un eveniment interactiv, de tradiţie, care va avea loc anul acesta în perioada 7-8 aprilie. Întrecerea este destinată elevilor care îndrăgesc tradiţiile româneşti. Concurenţii îşi vor arăta măiestria şi priceperea la diferite probe, între care de cusut, brodat sau de pictat icoane pe sticlă şi lemn. Potrivit regulamentului, pe tot parcursul concursului participanţii trebuie să se prezinte îmbrăcaţi în costume populare specifice zonei pe care o reprezintă. La faza naţională care va avea loc în luna august, la Sibiu, vor participa câştigătorii locului I pe fiecare meşteşug reprezentat la faza judeţeană, conform unui cumunicat transmis de Complexul Naţional Muzeal (CNM) ASTRA.
„Fiecare unitate de învăţământ trebuie să aleagă câte trei elevi pentru a intra în concurs. Pot participa copii cu vârsta între 6 şi 18 ani. Probele, sau mai degrabă meşteşugurile tradiţionale, sunt împărţite pe categorii: cusut, brodat, confecţionat păpuşi, măşti, împletit, pictură pe sticlă, olărit etc. Avem aşteptări mari pentru ediţia de anul acesta, mai ales după ce la Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale“ din 2014 au participat nu mai puţin de 107 copii, din 29 de unităţi de învăţământ din tot judeţul Sibiu“, a declarat Elena Găvan, muzeograf CNM ASTRA, responsabil acţiune cu Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale“.
Concursul judeţean se va desfăşura la sediul Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu, corpul B, pe parcursul a două zile, între orele 9.00-16.00. Vizitatorii vor putea să admire lucrările concurenţilor începând cu ora 12.30, când comisia va începe jurizarea. Înscrierile se pot face până în data de 27 martie la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu sau la Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Piaţa Mică.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Consiliului Judeţean Sibiu. (Oana Rusu)