Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Ordonanţă de urgenţă pentru diminuarea evaziunii fiscale
Guvernul a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale. Proiectul de act normativ extinde atribuţiile Gărzii Financiare şi stabileşte noi reguli de plată a obligaţiilor fiscale. Astfel, inspectorii Gărzii Financiare vor avea dreptul, în cadrul verificărilor derulate, să confişte bunuri, să legitimeze persoanele aflate la locul controlului şi să participe activ la percheziţii. Garda Financiară va putea solicita să participe, împreună cu organele abilitate de lege, la efectuarea percheziţiilor în localuri publice sau particulare cum ar fi case, curţi, dependinţe şi grădini, dacă există indicii că în aceste locuri sunt ascunse documente, mărfuri sau se desfăşoară activităţi care au ca efect evaziunea fiscală.



.jpg)