Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Pachete cu alimente distribuite în Suceava
Peste 60.000 de pachete cu alimente au fost distribuite în judeţul Suceava, finalizându-se această acţiune din cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, finanţat de Uniunea Europeană, a anunţat subprefectul Daniel Prorociuc. Beneficiarii acestor pachete sunt familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat şi familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei. (C. Z.)



.jpg)