Poliţia Română a fost prezentă în mijlocul oamenilor, pe tot parcursul anului 2025, prin intermediul ofiţerilor şi agenţilor de poliţie specializaţi în prevenirea criminalităţii. În anul 2025,
Pădurile Europei
În 2015, terenurile împădurite și pădurile acopereau aproape 182 milioane de hectare în Uniunea Europeană, aproximativ 43% din suprafaţa terestră totală a blocului comunitar, adică 0,36 hectare de pădure pe cap de locuitor, potrivit Oficiului European de Statistică - Eurostat. Cele mai extinse zone cu păduri se află în Suedia (30,5 milioane de hectare), Spania (27,6 milioane de hectare) şi Finlanda (23 milioane de hectare). În şapte state membre, mai mult de jumătate din teren era împădurit în 2015, iar peste trei sferturi din teren era împădurit în Finlanda şi Suedia, în timp ce proporția în Slovenia era de 63%. Eurostat subliniază că pădurile din UE au absorbit în 2016 echivalentul a 417 milioane de tone de CO2, corespunzător a circa 9% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (4,41 milioane de tone), faţă de sub 7% (375 milioane de tone) în 1990.


